Chirurgia obezitatii - inel gastric


Dacă vă confruntaţi cu o problema de greutate severă şi cautaţi o soluţie permanentă de scădere a greutaţii, vă putem ajuta. Echipa  noastra are abilitatea sa inţeleagă probleme de natură fizică, emoţională şi psihologice care sunt cauzate de obezitate.
 
Obezitatea severă este recunoscută mai mult ca o ameninţare majoră de sănătate. Obezitatea se crează atunci când aceasta ajunge la punctul de creştere semnificativa a riscul de dezvoltare a altor boli medicale si chiar la reducerea sperantei de viaţa. Obezitatea este o boală cronică, în sensul că simptomele încep sa apară lent pe o perioadă de timp. Dieta şi exerciţiile fizice sunt rareori eficace în controlul acestei probleme. Astfel a devenit tot mai clar că cei cu obezitate severă, nu au abilitatea necesară de a-şi  controla propria greutate, fără ajutorul unei intervenţii chirurgicale.
 
Procedurile chirurgicale concepute pentru a ajuta la tratarea obezitaţii severe sunt acceptate de catre un număr tot mai mare de pacienţi, procedura de by-pass gastric şi laparoscopic reglabil (sau inel gastric) sunt două proceduri recomandate de US National Institutes of Health (Institutul Naţional al Sanatatii din SUA).
 
Intervenţia chirurgicală ar trebui să fie privită ca o ultimă soluţie, dar singura soluţie eficientă. Acest site vă oferă informaţii valoroase despre beneficiile şi riscurile care le implica pierdere în greutate prin intermediul unei intervenţii chirurgicale.
 
Intervenţia chirurgicală de reducere a greutaţii (chirurgia obezitatii) va avea un efect pozitiv asupra tuturor aspectelor din viaţa ta. Pierzand din greutate, îţi vei schimba automat percepţia despre viaţa, vei avea o atitudine pozitivă vis-a-vis de tine în primul rănd, de familie si  de prieteni. Desigur, operaţia va determina multe schimbări majore în stilul tău de viaţă şi obiceiurile alimentare. 

Ce anume va oferim?

O abordare cu adevărat cuprinzătoare şi multidisciplinară fată de pierderea în greutate. Echipa noastră este condusă de Conf. Dr. Duta Ciprian şi include: endocrinologi, psihiatrii şi psihologi, cardiologi, pneumnologi, gastroenterologi, anestezişti, un salon compartimentat şi personalul de susţinere.
 
Suntem de părere că nu există nici un leac simplu pentru obezitate, aceasta are nevoie de dedicarea unei echipe de medici aliate profesioniştilor din domeniul sănătăţii, care sunt hotărâţi să vă ajute sa realizaţi pierderea in greutate cu succes şi să duceţi o viaţă mai sănătoasă.
 
Ne concentrăm asupra chirurgiei obezităţii, bariatice, pierdere în greutate prin chirurgie, inel gastric, tratamentul de exces de greutate. Intervenţii chirurgicale de reducere a greutaţii,  operaţia de by-pass gastric, chirurgie de tip lap. band, chirurgie laproscopică si inel gastric

Puteţi opta pentru posibilitatea efectuării intervenţiilor (chirurgia obezitatii), în spital de stat sau în spital privat.

Tags: inel gastric, chirurgia obezitatii